Insula femeilor mării

Sunt momente când mi-aș dori să fiu și eu tratată de parcă aș fi o fată neajutorată- așa… cam cum stăteau prințesele în turn și așteptau să fie salvate. Apoi se întâmplă ceva, apare o situație în care cineva mă crede așa cum îmi doream eu în momentele mele de nostalgie-fără apărare, și eu încep să devin disperată să demonstrez și să îmi câștig independența. Moare repede ideea mea cu prințesa din turn!

A devenit clar pentru mine că felul meu de a fi mă face să devorez cărtile care au ca personaje principale femei puternice. A fost și cazul cărții ,,Insula femeilor mării” de Lisa See.

Cartea prezintă viața unei femei haeneyo. Aceste femei din insula Jeju fac scufundări până la 10 m adâncime fără echipament. Reușesc să se scufunde în apele extrem de reci ale oceanului și să își țină respirația chiar și 3 minute. Este practic o poveste care se inspiră din realitate, arătându-ți cât de dură poate fi viața în unele părți ale lumii, ce înseamă iubirea și prietenia, pierderea lor, suferința și iertarea.

Las aici și cîteva linkuri către o prezentare scurtă a acestor femei și către documentare puțin mai lungi pentru cei curioși care vor să vadă cum se desfășura viața în această insulă specială din Coreea.

https://youtube.com/shorts/eDpeiLGsLVU?si=qL1UqCwk_0JYTFPi

https://youtu.be/lk7DQLMKBTE?si=4rmbMhzSfdstn-X6

https://youtu.be/h6XDN_VA-m0?si=p7YjbVtV-_gd0A2O

Vă mulțumesc și abia aștept să îmi spuneți dacă ați citit cartea și v-a plăcut!