Frumusețea și urâțenia, inteligența și prostia, bunătatea și răutatea- toate ale mele, toate luând diverse forme în funcție de cel ce mă privește. Și cum sunt eu în realitate? Oricum. Realitatea e subiectivă, iar forma pură, forma perfectă a oamenilor este o utopie.
Citește mai mult →Sunt momente când mi-aș dori să fiu și eu tratată de parcă aș fi o fată neajutorată- așa… cam cum stăteau prințesele în turn și așteptau să fie salvate. Apoi se întâmplă ceva, apare o situație în care cineva mă crede așa cum îmi doream eu în momentele mele de nostalgie-fără apărare, și eu încep să devin disperată să demonstrez și să îmi câștig independența. Moare repede ideea mea cu prințesa din turn!
Citește mai mult →
Frații mai mici…
Când ești mic și nu ai încă un frate sau o soră visezi cât de cool ar fi să fiți doi, să stați împreună, să inventați lucruri și jocuri, să aveți o întreagă lume numai pentru voi doi! Apoi, peste puțin timp, primești cadoul mult-râvnit și descoperi cu groază că este prea mic până și să vorbească, dar să se mai joace cu tine, țipă și urlă toată ziua, este un dictator fără milă și cel mai dureros lucru… îi acaparează mamei aproape întreaga atenție!
Citește mai mult →
Mama spune că atunci când aveam câteva luni mergea la cules de ardei cu mine pentru că nu avea cu cine să mă lase, iar eu stăteam cuminte sprijinită de găleată, bâțâindu-mă în încercarea de a-mi găsi echilibrul.
Tata spune că aveam 2 ani și eram cu ei în solar la plantat de vinete și atunci când s-au uitat la un moment dat înapoi au realizat că eu scoteam tacticos în urma lor toată răsada pe care ei abia o puneau în găuri.
Citește mai mult →Obezitatea este o afecțiune cronică caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime corporală, care poate afecta grav sănătatea. În prezent, obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică, fiind întâlnită atât la adulți, cât și la copii.
Obezitatea apare atunci când organismul primește mai multe calorii decât consumă pe o perioadă lungă de timp. Alimentația dezechilibrată, lipsa activității fizice, stresul, lipsa somnului și factorii genetici contribuie la apariția acestei afecțiuni. Obezitatea nu este doar o problemă estetică, ci una medicală, cu efecte serioase asupra întregului organism.
Citește mai mult →
Pe Negau Horia l-am întâlnit pentru prima dată în clasa a 12-a, când am făcut parte amândoi din lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie.
Pe Ana-Maria Necula am cunoscut-o în primele zile de facultate când am aflat că și ea a fost olimpică la chimie, urmând ca apoi cele două Necula să rămână una lângă alta pentru următorii 6 ani.
În prima poză suntem la final de an 1, după examenul de anatomie, fericiți că am făcut echipă bună și am luat trei de 10!
Citește mai mult →
Cumva multe au rămas la fel: am aceleași bucle de care în clasa a IV-a trăgeam pentru că mă enervau, port aceeași rochiță galbenă ca și anul trecut, simt iubirea celor din jurul meu în continuare, îmi place la fel de mult să citesc.
Și totuși cumva multe s-au schimbat: parcă părul meu e mai cuminte, rochița îmi este mai largă, dragostea din jurul meu este tot mai mare, iar din cărțile pe care le citesc răsar flori!
Iar sufletul…sufletul și-a păstrat notele, dar ca orice parfum s-a maturat. De ce? Ei bine, nu din vina lui. De vină sunt ochii și timpul, oamenii și cărțile.
Ce simt? Simt recunoștință. Nu aș mai fi putut zâmbi la fel azi fără toți cei care și-au intersectat într-un fel sau altul gândurile sau drumurile cu mine! Vă mulțumesc tuturor!
La masă cu zilierii aveam și eu obligatoriu farfuria mea. Mâncam doar dacă mă așeza mamaia și pe mine cu toată lumea în rând. ,,Și în zilele în care nu erau oameni la muncă ce făceai?” m-ați putea întreba. Pentru acele zile alegeam varianta și mai sofisticată de a lua prânzul ,,ca la câmp”, adică pe o pătură sub nucul din fața casei.
Nu pornea niciodată tractorul fără să ne rugăm de tata sau de tataia să ne urce și pe noi în remorcă sau în troacă, măcar până la capătul străzii.
Mi-au rămas în suflet acele zile cu miros de pământ, cu picioarele desculțe pline de praf, cu căldură pe piele, cu joacă și râsete în inimă.
Sunt un copil al pământului, copil crescut de părinți sub soare, cum creșteau și plantele. Da, un copil care știe ce grea e munca de agricultor, un copil ce zâmbește și se emoționează de fiecare dată când vede un tractor. Un copil ce înțelege…
Medicina pentru noi a fost în mod sigur muncă de echipă! Dacă nu știm sau dacă nu înțelegem ceva, pornesc dezbateri și explicații legate de acel subiect până când toată lumea e mulțumită de concluziile trase. Așa e grupa mea și sunt tare mândră de asta! Sper că ne vom păstra obiceiurile și mai târziu când vom fi rezidenți/ specialiști și vor apărea cazuri interesante de discutat!
Citește mai mult →