Mama spune că atunci când aveam câteva luni mergea la cules de ardei cu mine pentru că nu avea cu cine să mă lase, iar eu stăteam cuminte sprijinită de găleată, bâțâindu-mă în încercarea de a-mi găsi echilibrul.
Tata spune că aveam 2 ani și eram cu ei în solar la plantat de vinete și atunci când s-au uitat la un moment dat înapoi au realizat că eu scoteam tacticos în urma lor toată răsada pe care ei abia o puneau în găuri.
Citește mai mult →
La masă cu zilierii aveam și eu obligatoriu farfuria mea. Mâncam doar dacă mă așeza mamaia și pe mine cu toată lumea în rând. ,,Și în zilele în care nu erau oameni la muncă ce făceai?” m-ați putea întreba. Pentru acele zile alegeam varianta și mai sofisticată de a lua prânzul ,,ca la câmp”, adică pe o pătură sub nucul din fața casei.
Nu pornea niciodată tractorul fără să ne rugăm de tata sau de tataia să ne urce și pe noi în remorcă sau în troacă, măcar până la capătul străzii.
Mi-au rămas în suflet acele zile cu miros de pământ, cu picioarele desculțe pline de praf, cu căldură pe piele, cu joacă și râsete în inimă.
Sunt un copil al pământului, copil crescut de părinți sub soare, cum creșteau și plantele. Da, un copil care știe ce grea e munca de agricultor, un copil ce zâmbește și se emoționează de fiecare dată când vede un tractor. Un copil ce înțelege…