Am cumpărat ,,Pricipele” de Niccolo Machiavelli acum ceva ani. Îmi amintesc reacția oamenilor când le spuneam că citesc ceva de Machiavelli: era ca și cum îi anunțam că răsfoiesc jurnalul lui Lucifer. Și mi se pare fascinant cum Niccolò Machiavelli a ajuns să fie întruchiparea răului: nu atât din cauza a ceea ce a făcut în viața lui, cât mai ales din cauza felului în care a fost interpretată și folosită opera sa, în special Principele. El a devenit simbolul omului care obține și păstrează puterea prin viclenie, manipulare, frică și lipsă de scrupule. Paradoxul este că Machiavelli nu a inventat cruzimea în politică. A făcut ceva mult mai incomod: a încercat să explice politica așa cum funcționa în realitate, nu așa cum ar fi trebuit să funcționeze potrivit moralei.
„Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una, și alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit […] oamenii șovăie mai puțin să facă rău celui care se face iubit decât celui care se face temut; căci iubirea se păstrează prin legătura obligației, pe care orice prilej în care este în joc propriul tău folos o poate rupe, deoarece oamenii sunt răi; în schimb, teama se păstrează prin frica de pedeapsă, care nu-l părăsește pe om niciodată.
Cât de tranșant! Cât de clar și de practic! Cât de adevărat! Să gândim la rece citatul și să îl aplicăm în viața de zi cu zi: oare nu ați ales niciodată să ,,amânați” o persoană dragă în favoarea uneia de care vă temeați? Eu sigur am făcut-o într-o formă sau alta.
În secolul al XVI-lea, Europa era profund marcată de creștinism, iar politica era justificată frecvent prin virtuți precum dreptatea, mila și credința. Machiavelli a produs un șoc intelectual: a descris situații în care un conducător ar putea fi nevoit să mintă, să încalce promisiuni sau să folosească violența pentru a-și păstra statul. Mai mult, nu a tratat întotdeauna morala creștină ca pe un criteriu absolut al deciziei politice. Pentru criticii săi, aceasta părea o legitimare a păcatului. De-a lungul secolului al XVI-lea și în perioada Contrareformei, Machiavelli a fost denunțat drept un inspirator al răului, iar scrierile sale au fost puse pe Indexul cărților interzise în 1559. Astfel, controversa intelectuală a devenit și una religioasă.
Motivele pe care le-am expus pe larg până aici, anume că un principe care se sprijină numai pe soartă se prăbușește îndată ce ea se schimbă. Cred, de asemenea, că este fericit acela care își conformează acțiunile împrejurărilor timpului și, de asemenea, că este nefericit acela care, prin modul lui de acțiune, este în dezacord cu timpul. Într-adevăr, constatăm că oamenii procedează în moduri variate spre a atinge scopul pe care fiecare și l-a propus și care este gloria și bogăția: unii înaintează cu grijă, alții năvalnic; unii cu violență, alții cu vicleană pricepere; unii cu răbdare, alții cu contrariul ei; și fiecare poate să-și atingă ținta urmând aceste moduri diverse.
Dar putem vedea, de asemenea, că dintre doi oameni care înaintează cu grijă, unul ajunge la ținta propusă, iar celălalt nu, după cum vedem, pe de altă parte, că doi oameni pot să reușească în același fel, deși au înaintat într-un mod deosebit, unul cu multă grijă, iar celălalt năvalnic. Ceea ce nu rezultă din altceva decât din felul timpurilor, care sunt sau nu în concordanță cu modul lor de a proceda.
De aceasta atârnă, de asemenea, variațiile binelui; căci dacă cineva se conduce cu băgare de seamă și cu răbdare, iar timpurile și împrejurările se desfășoară în așa fel încât procedarea lui este bună, ajunge la o situație fericită; dar când timpurile și împrejurările se schimbă, el se prăbușește dacă nu-și schimbă modul de acțiune.
Intr-adevăr, trebuie să fim adaptabili și să avem capacitatea de a ne schimba acțiunile, modul de a gândi în funcție de vremurile pe care le trăim. Altfel nu vom mai rămâne relevanți.
Ironia este că, în timp ce conducătorii europeni practicau adesea înșelăciunea și violența, omul care le-a analizat metodele a devenit unul dintre simbolurile lor.
Oamenii se complac atât de mult în lucrurile lor proprii și se amăgesc în așa fel, încât se feresc cu greu de pacostea aceasta (lingușitorii); iar dacă vor să se ferească de ea, riscă să fie disprețuiți. Într-adevăr, nu există alt mijloc de a te apăra față de lingușiri decât să-i faci pe cei din jurul tău să priceapă că nu-ți fac o neplăcere spunându-ți adevărul; dar dacă oricine va putea să-ți spună adevărul, va scădea și respectul față de tine.
Vă invit să-l citiți pe Machiavelli cu mintea deschisă, dincolo de etichetele care i-au fost puse de-a lungul timpului. Nu pentru a-i da dreptate, ci pentru a înțelege mecanismele puterii, natura umană și felul în care frica, iubirea și interesul influențează relațiile dintre oameni. Poate că nu veți fi de acord cu concluziile sale, dar lectura lui Principele vă va oferi, cu siguranță, câteva perspective care merită reflectate. Pentru că, uneori, cele mai incomode idei sunt tocmai cele care ne provoacă să privim lumea cu mai multă luciditate.